La cererea publicului, adica a lui Laurentiu, pun pe blog coverul Trupei Asha dupa Creedence, "Have you ever seen the rain". Coverul de mai jos puteti sa il auziti in fiecare weekend(sper ca nu si-au schimbat baietii playlistul intre timp) in club Tribute, Bucharest.
Ne vedem cand mai ajung pe acolo!;)
Marina imi zicea zilele trecute ca o motivez. Ne-am intalnit acum o luna si i-am bagat mintile in cap, indopand-o cu plusuri si optimism. Cred ca pe undeva pe la final de intrevedere era satula de indoctrinari atat de siropoase, in care insa incepuse sa creada. La naiba, pana si eu credeam ceea ce ziceam, pentru ca era una dintre acele dati in care simteam ca sfaturile mele de bine chiar isi ating tinta. Iar de lucrul asta m-am convins zilele trecute, cand am vazut alta Marina in fata ochilor:vechea Marina, pe care o stiam eu..Cea care inca stie cum sa rada, cea care trece peste tot cu fruntea sus, cea care nu se lasa invinsa, pentru ca puternica. Ma bucur ca te-ai regasit!
Nu am mai scris nimic pe blog de fix 3 zile. Am intrat in starea de lehamite specifica sarbatorilor:cadouri, cadouri, deadline-uri de final de an, ziua mea, revelion. Frustrant sa fii nascut de Revelion, i tell you! Foartre frustant. TElefoanele suna, refuz Pentru ca intotdeauna iti storci creierii sa gasesti alternative de a-ti petrece ziua, in afara zilei in care oricum toata lumea sarbatoreste.
Solutii se gasesc de fiecare data, in fiecare an:iti muti propria zi de nastere cu o zi sau doua mai devreme, pentru a nu te confunda pe tine si ziua ta cu REvelionul. De cele mai multe ori, iese. Da, nu mai este acelasi sentiment, dar e de preferat orice alternativa in locul sarbatoririi duble:ziua ta+REvelion. Brusc, simti ca ziua ta nu mai este atat de speciala, pentru ca toata lumea chefuieste atunci..si foarte putini doar in cinstea ta. E pana la urma orgoliul oricarui individ, care simte nevoia sa fie "buricu` targului" macar intr-o zi din an.
Da` cum dracu` sa te lupti cu Revelionu` si cu miliarde de oameni care sarbatoresc si nu neaparat pe tine?
Nu prea mai stiu sa scriu frumos: sa scriu despre ciresi, despre iubire, despre flori si nisipul fin, despre soarele care imi mangaie fata in diminetile de vara. Posibil sa fi pierdut ceva pe drum, posibil ca acel ceva sa fi fost inlocuit de altele, posibil doar sa fie inerenta schimbare a unui anima. Si tind sa cred ca este ultima. Este evolutia fireasca a rationamentului si a cochiliei in care se ascund (sau se plamadesc) reactiile, stimulii, trairile. Cand realitatile pe care le ingurgitezi te indeamna la ratiune, atunci iti anihilezi(sau iti pui le locul 2) trairile nobile. Este mecanism de autoaparare, poate. Posibil si de conservare a acelui suflet inchistat in limitele fizice. A fi uman devine o provocare intr-o realitate cu multe cusururi. Cei care isi pastreaza umanitatea si sentimentele nobile sunt demni de apreciat. Poate doar ei sa mai scrie despre ciresi, despre iubire, despre flori si nisipul fin, despre soarele care imi mangaie fata in diminetile de vara.
Stiti deja de predilectia mea, vadit aratata, pentru spiritual, spiritualitate si..pe alocuri ocultism, dar numai la nivel de teorie. Probabil ca pe unii dintre voi deja v-am exasperat cu asta. Mai mult ca sigur, o parte le-au considerat baliverne. Poate ca sunt, poate ca nu sunt. Eu le cataloghez altfel, insa: ca o alternativa la dogmele si mecanismele stiintifice care ne sufoca zilnic.
Iar alternativa asta, poti sa o cercetezi, pe indelete, aici
In lumina noilor informatii pe care le primesc, realizez ca stupizenia legata de visele premonitorii nu este chiar o stupizenie. Lucrurile incep sa se lege acum. Trebuie doar rumegate.
Am multe amintiri frumoase. Legate de persoane diferite. Pentru ca interactionezi zilnic si pentru ca zilnic te intersectezi cu cineva care ar putea sa iti schimbe cursul firesc al vietii printr-o simpla conversatie. Si acum zambes cand ma gandesc la diminetile de la IPJ, la o cafea cu Sarmi si baietii de la Criminalistica, la numele de "Ghiocel"-dat de Dumi si la glumele scurte pe care le ziceam, infulecand la Eteks. Ma mai gandesc si la dupa amiezile de vara, pierdute prin Mamaia, in plimbari fara scop, dar si la photoshootingurile care se petreceau ad hoc. La serile de vara de la Tan Tan, printre paiuri de Green Apple, langa un Vlad usor isteric, dar mereu amuzant. La diminetile savurate pe plaja, cand se crapa de ziua. Si stii ce ma mai face sa zambesc?Amintirile pe care prietenii mi le-au lasat si continua sa mi le lase, amintiri care starnesc noduri in gat uneori. Poate si lacrimi care se chinuie sa razbata prin membrana oculara. La o zi de nastere perfecta, unde am adunat o gasca mare de prieteni, la serile in care am plans unul pe umarul altuia la Maronne, la dupa-amiezile din Ma Caffe, iar acum la noptile petrecute in cautarea doamnelor in alb. Sunt amintiri frumoase, sunt prieteni frumosi, care m-au inghesuit in sufletul lor si nu ma mai lasa sa plec de acolo. Iar eu, in ruptul capului nu vreau sa plec, pentru ca imi sunt dragi si ii ador:asa dementi cum sunt, asa seriosi, asa sufletisti, asa pragmatici. Sunt in toate felurile. Sunt ai mei. La fel ca si amintirile. Si orice ar fi, stiu ca intotdeauna simplul fapt ca ma voi gandi la ei, ma va face sa zambesc.
Postări
Toate comentariile
